IFA 2018: ARCHOS simplifică viața digitală cu tableta Oxygen 101 4G

București, 3 septembrie 2018 – ARCHOS, jucător european major în domeniul produselor electronice de larg consum anunță lansarea tabletei Oxygen 101 4G. Noua tabletă este prezentată la IFA 2018 și va fi disponibilă din ultimul trimestru al anului, de la 149 de euro.

ARCHOS Oxygen 101 4G dispune de tehnologie de încărcare wireless îmbunătățită și este ușor de transportat oriunde, fără grija autonomiei sau a cablului potrivit. Datorită conectivității 4G integrată, tableta devine chiar și mai utilă pe durata deplasărilor.

Cu un ecran HD de 10 inci, ARCHOS Oxygen 101 4G este potrivită pentru vizionarea imaginilor și a fișierelor video, inclusiv a filmelor și a serialelor preferate. Mai mult, cu un procesor quad-core, memorie RAM de 2 GB și capacitate de stocare internă de 64 GB, tableta funcționează bine și în regim multitasking. În ceea ce privește sistemul de operare, ARCHOS Oxygen 101 4G rulează pe versiunea Google Android Oreo 8.1.

Specificații principale:

  • LCD: 1”, 800*12800, IPS
  • CPU: Quad Core
  • GPU: Mali 720
  • Memorie: 2GB/ 64GB
  • Acumulator: Li-Ion 5000 mAh/3.7V
  • Difuzoare: 8ohm/1W
  • Wi-Fi: 802.11 b/g/n
  • Rețea: LTEB3/B7/B20,WCDMA2100MHz/900MHz, GSM(850/900/1800/1900MHz)
  • Bluetooth 4.0
  • G-sensor
  • Cameră: Față/Spate – 2 MP

Disponibilitate și Preț:

 

Tableta ARCHOS Oxygen 101 4G Tablet este prezentată în cadrul IFA 2018, până pe 5 septembrie, la IFA Next, Hala 26, Standul 202. Va fi disponibilă în toată Europa începând din al patrulea trimestru al anului, de la prețul de 149 de euro.

Despre ARCHOS

Compania ARCHOS a fost înființată în 1989 de Henri Crohas. Producătorul francez a fost printre primii care a lansat un player MP3 HDD în 2000, un player multimedia în 2003, tablete Google Android în 2009, o conexiune Smart Home în 2014 și PicoWAN, prima rețea de colaborare dedicată IoT, în 2016. Astăzi, ARCHOS oferă propria linie de tablete, smartphone-uri și obiecte conectate la nivel mondial. De asemenea, compania comercializează și distribuie produse inovatoare de înaltă valoare asociate cu piețele de tablete și smartphone-uri: mobilitate urbană, divertisment inteligent. Cu sediul în Franța, birouri în Europa și în Asia, ARCHOS a devenit un puternic jucător pan-european, cu expansiune continuă pe plan internațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *